De ce se pazeste mortul?

Din superstitie – ati fi tentat sa spuneti! Da si nu! In anumite regiuni ale tarii, exista credinta ca in cazul in care defunctul este lasat singur ar putea sa treaca prin fata lui, pe sub el sau peste vreun animal (caine, pisica, gaina etc.), iar acesta s-ar preface in strigoi. 

Un alt motiv ce sta la baza priveghiului este pentru a acorda familiei si prietenilor putin timp pentru a-si lua ”Ramas-bun” de la persoana pierduta. Astfel, acestia au ocazia de a rememora toate momentele frumoase traite alaturi de defunct si de a-i aduce un ultim omagiu pentru tot ceea ce a reprezentat in viata lor.

In forma traditionala, priveghiul presupune existenta a doua componente:

    • Dans si jocuri distractive – inainte, la priveghi se faceau jocuri de masti, se jucau jocuri distractive, se canta din fluier, se spuneau povesti, se manca, se bea si se discuta despre problemele curente ale societatii. Acest tip de eveniment semana foarte mult cu o petrecere si nu avea rolul doar de a tine somnul la distanta de cei veniti sa privegheze mortul, ci si sa marcheze in cadrul ceremonialului de trecere, momentul despartirii de acesta. Priveghiul poate fi considerat ultima petrecere a celor vii impreuna cu cel trecut in lumea celor fara de viata;

    • Jelirea – este intalnita peste tot in lume, la toate popoarele, intr-o forma sau alta. Jelirea defunctului nu este numai o expresie spontana de manifestare a durerii, ci ea are si un caracter indatinat, care presupune indeplinirea unei obligatii sociale. Se poate spune ca exista o ”corespondenta” intre cantecele de leagan si bocetele din timpul funeraliilor – cele doua forme fiind considerate o arta - deschid si inchid traiectul existential al omului. 

Cantecele de leagan si bocetul au rolul de a pune in lumina relatia cea mai solida care ii leaga pe oameni in cadrul celulei familiale – relatia dintre mama si copiii sai: "Draga mamei, fata mare, / Tu esti mandra ca o floare, / Tinerete ce-ai avut, / Cu amar le-ai petrecut. [...] Buna casa c-ai avut / Si ea nici ca ti-a placut; / Acum alta ti-ai facut, / Fara usi, fara ferestri, / in ea ca sa vietuiesti; / Fara pari, fara nuiele, / Plina toata tot de jele" sau: "O, doamne, mandra mamii, / Mandru te-am gatat mireasa / Sa te duci mandru de-acasa. / Nu te-am gatat de trait / Ce numai de putrezit; / Nu te-am gatat sa traiesti / Ce-n pamant sa putrezesti. / Mandra mamii, mult as da / Numai sa te pot scula, / Sa nu meri de la mama..." 

Pazirea defunctului reprezinta, in fapt, ultimele momente pe care familia, prietenii si toti cei care l-au cunoscut pe mort le mai pot petrece cu acesta inainte de a fi inmormantat. Iata de ce se pazeste mortul, de fapt! Priveghiul si toate pomenirile de dupa reprezinta, de fapt, un itinerariu al despartirii si al durerii. La inceput, pomenile sunt foarte dese, apoi, odata cu trecerea timpului, se raresc, pana cand ajung evenimente anuale. Astfel, cel putin o data pe an, familia se strange si ofera mancare, bautura si ocazia de a readuce in prezent amintirea celui decedat. 

In traditia noastra, exista momente deosebite de cinstire a stramosilor in cadrul sarbatorilor de Florii, Paste si Rusalii. In aceste zile, exista obiceiul ca in cimitire mormintele sa fie impodobite cu flori si fiecare familie sa vina cu lumanari, mancare si bautura pentru a lua parte la ”praznicul celor vii cu cei morti”, cunoscut inca din ziua Rozaliilor la traci si pastrat pana astazi.

Fiecare popor si credinta are propriul mod de a-i omagia pe cei disparuti, insa pastrarea amintirii lor vii si prezente este un element comun tuturor popoarelor. Totodata, credinta ca mortul este alaturi de familie si se bucura alaturi de ea ii ajuta pe membrii familiei defunctului sa mearga mai departe si sa se resemneze cu dorul si durerea provocata de moartea lui.

Priveghiul reprezinta un rit precrestin care s-a pastrat in multe zone ale tarii noastre si inca ii este oferita simbolistica primara: despartirea celor vii de persoana decedata, inainte de trecerea acesteia in lumea celor morti
Pierderea unui membru al familiei reprezinta un moment de grea incercare, care zdruncina din temelii toate credintele despre viata. Pe parcursul zilelor de pregatire a inmormantarii, cunostintele defunctului si membrii familiei se intalnesc la priveghi.

Priveghiul reprezinta un rit precrestin care s-a pastrat in multe zone ale tarii noastre si inca ii este oferita simbolistica primara: despartirea celor vii de persoana decedata, inainte de trecerea acesteia in lumea celor morti. Priveghiul dureaza, in general, doua nopti si pe durata acestora mortul nu este lasat singur nici macar o secunda. De ce? Ei bine, motivul este unul ce se afla la limita ce desparte mitul de adevar

Biserica ne arata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Atunci cand omul trebuie sa intoarca “la locasul sau de veci” trupul acestuia trebuie “sa se intoarca la pamant” , iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care L-a dat” (Ecleziastul 12, 5-7). Indiferent de conditia noastra, mai devreme sau mai tarziu, toti parasim aceasta viata intr-o buna zi si ne aratam in fata lui Dumnezeu, Cel care ne va judeca si ne va randui dupa rasplata cuvenita. funerara

Cand are loc un deces, familia trebuie sa informeze preotul parohiei din care decedatul face parte acesta fiind cel care se ingrijeste ca pregatirea inmormantarii si procesul in sine sa fie realizat in cele mai bune conditii. De la biserica, familia poate obtine doliul, un sfesnic, lumanari, tamaie si carbune pentru ars tamaia, toiagul (o lumanare din ceara in forma de colac), o cruce ( de cele mai multe ori una din ceara) si o icoana. Impreuna cu preotul, familia stabileste data si ora inmormantarii precum si orele pentru slujbele de seara, premergatoare inmormantarii (cina sau stalpii). Numita bisericeste “panihida”, slujba “stalpilor’ sau “cina” este o rugaciue scurta, rostita pentru sufletul celui raposat la care se adauga citirea unor carti din cele patru Evanghelii. Aceasta slujba are loc in zilele de pana la inmormantare, de regula dupa-amiaza, prilej cu care se pregatesc din vreme cadelnita (catuia) in care se aprinde carbune si se pune tamaie, o coliva, un pahar de vin si mancare, toate acestea fiind in final binecuvantate de preot.

 
Coliva

Coliva inchipuie insusi trupul celui adormit in Domnul si este, totodata, un semn vazut al credintei noastre in inviere si viata vesnica, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care Insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor. Dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa aduca roada, trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune. Pentru a vesti comunitatii despre “plecarea” semenului lor, clopotarul bisericii trage clopotele la anumite intervale indemnandu-i astfel pe membrii parohiei sa se roage pentru cel plecat dintre ei.

 
Trupul defunctului

Trupul raposatului este scaldat (spalat) cu apa curata (apa care aminteste de apa SfantuluiBotez) este imbracat cu haine noi si curate (vesmantul cu care vom invia la ziua Judecatii) si este asezat in sicriu, cu privirea spre rasarit intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor. Icoana sfintita cu chipul Mantuitorului, Al Maicii Domnului sau patronului spiritual al decedatului se aseaza pe piept in semn ca respectivul crestin si-a dat duhul intru Hristos. Icoana care se pune pe pieptul raposatului este cea a Sfintei Invieri a Domnului nostru IISUS HRISTOS, deoarece noi, crestinii, nadajduim in Inviere. Icoana se da de pomana persoanei care pe marginea gropii, la cimitir, desface legaturile de la mainile si picioarele celui raposat. 

Trupul este apoi acoperit cu o panza alba insemnand ca raposatul se afla acum sub acoperamantul lui Hristos. La capatul decedatului se aseaza sfesnicul in care rudele, prietenii si toti cei care vor sa isi ia ramas bun aprind lumanari rostind scurta rugaciune “Dumnezeu sa-l/o ierte !”

“Toiagul” care arde pe pieptul raposatului semnifica pe de o parte, lumina faptelor bune cu carecrestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi si pe de alta parte, este calauza sufletului pe calea spre vesnicie risipind astfel intunericul mortii.

 
Inmormantarea

In ziua si la orele stabilite de catre familie impreuna cu preotul pentru inmormantare, rudele pregatesc tamaie si ofera preotului o lumanare aprinsa. La capela sau la casa mortuara se oficiaza o slujba si se organizeaza procesiunea de inmormantare. In frunte merge un credincios cu crucea din lemn care va fi ulterior pusa la capataiul mortului, urmat de cei care poarta coliva si vinul, cei cu coroanele, purtatorii de sfesnice, cantaretul si preotul, masina pentru transport funerar (carul mortuar / dricul) care transporta sicriul, familia si rudele mortului, prietenii si toti ceilalti participanti la procesiune. De fiecare data cand procesiunea ajunge la anumite raspantii de drumuri, in locuri cu insemnatate pentru raposat sau in dreptul unei biserici, preotul recita in dreptul sicriului ectenia pentru morti. Dupa slujba din biserica se porneste catre cimitir unde, pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se va canta “Vesnica pomenire”. Cei care doresc sa isi ia un ultim ramas bun o pot face acum, inainte de inchiderea sicriului moment dupa care preotul savarseste intreg ritualul de ingropare prin gestul de a varsa undelemn si vin peste raposat, pecetluind astfel groapa si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la cimitir. Familia raposatului cheama apoi la masa, dupa inmormnatare, pe cei care au luat parte la inmormantare, preteni, rude si indeosebi pe cei care au contribuit la pregatirile pentru inmormantare.

 
Doliul

Doliul (o panza de culoare neagra) se aseaza deasupra usii de la intrarea in casa si este lasat acolo timp de 40 de zile.

 
Pomenirea mortilor

Soroacele de pomenire individuala a mortilor sunt:

• la 3 zile dupa moarte (coincide cu ziua inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului a treia zi;
• la 9 zile dupa moarte, in amintirea ceasului al 9-lea cand Domnul, inainte de a muri pe cruce a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca raposatul;
• la 40 de zile (sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului;
• la 3, 6 si 9 luni, in cinstea Sfintei;
• la 1 an, dupa exemplul vechilor crestini care praznuiau anual ziua mortii martirilor si a sfintilor ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo;
• in fiecare an, in urmatorii 7 ani de la moarte, ultima pomenire amintind de cele 7 zile ale facerii lumii;
• Familia trebuie sa aiba grija ca cel adormit sa fie pomenit cat mai mult cu putinta in cadrul Sfintei Liturghii, mai ales in cele 40 de zile de la deces, si pe durata primului an. Este bine sa se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile, ori pentru un an, pe care acesta sa-l pomeneasca la toate Sfintele Liturghii pe care le savarseste in perioada aceasta.

Randuieli crestine

Servicii Funerare Petrosani

CAPELA BOBOCUL

STR. 22 DECEMBRIE, Nr. 1,
PETROŞANI, Cod Postal 332020,
Jud. HUNEDOARA

CAPELA BOBOCUL

Nr. Reg. Com: J20/50/1998
CUI: 10135900

Program

NON STOP

Contact

Telefon:
0722 526 516
Email:
zaharia_cristi2001@yahoo.com